21 ianuarie, 2013

despre responsabilitati

Exista etape si etape in cresterea unui copil. Ne confruntam cu ele asa cum ne pricepem. Mai ales la primul copil, orice faza e tratata dupa cum crede fiecare. Poate prea lejer sau mult mai serios decat ar trebui.

Asa ca stau si ma gandesc ca ar fi buna o lista, cu cele mai importante obligatii pe care le avem noi ca parinti fata de copii:
- sa avem grija de sanatatea copilului; sa nu uitam de vitamine, calciu, imunizare si ce ne-a mai indicat doctorul; sa nu tratam o afectiune a copilului dupa ureche, din povesti auzite la altii. Sa nu 'ratam' sa ii dam tratamentul pentru ca suntem obositi dupa o zi proasta;
- igiena se invata de mic; de la baita de seara, la spalatul pe fata dimineata si neaparat spalatul pe dinti;
- sa il hranim sanatos;
- sa nu il privam de miscare si soare;
- sa crestem un om responsabil, corect si capabil sa ia decizii;
- sa ii dam toate sansele la o educatie adecvata, si primii pasi pornesc cu socializarea de la gradinita;
- sa il invatam sa stie sa isi poarte singur de grija; si nu pentru a ne mai elibera noi, ci pentru a ii da incredere, pentru a se simti responsabilizat, capabil si mandru de ceea ce face. Poate ca ii ia un minut sa isi puna sosetele corect, in loc de vreo 5 secunde, dar ceea ce face nu se cuantifica in minute;
- sa fie in siguranta: in casa, pe strada, in masina;
- sa se simta iubit si sa stie ca iubirea pentru el este neconditionata.

Asa ca, daca datorita problemelor cotidiene (serviciu, bani, sanatate, parinti, probleme in casa, necazuri cu ceilalti copii sau cine stie ce mai avem pe cap) ajungem sa taiem din lista de mai sus, trebuie sa avem grija si sa remediem cat mai repede atentia pe care i-o acordam copilului.

Daca e vorba doar de o cearta pentru o jucarie necumparata, un televizor inchis sau vreun rasfat specific, atunci puteti sa dormiti linistiti. Nu v-ati privat copilul de ceea ce are nevoie.

20 ianuarie, 2013

cine sunt eu?

Ei bine, ma gandesc ca ar fi potrivit sa plasez putin in timp si spatiu ceea ce scriu eu aici.
Sunt o mamica care anul acesta (adica a.d. 2013) am -inca- 35 de ani, adica nici prea tinerica dar nicidecum in varsta. Am o fetita de 3 ani si ceea ce postez este inevitabil legat de aceasta varsta. Pentru ca pot scrie despre lucrurile prin care am trecut si despre ceea ce inseamna viata mea in prezent.
Va doresc lectura placuta, sa cititi cu incredere ce va voi spune, pentru ca va fi din suflet, dar nici sa nu ma luati prea in serios :) pentru ca e un loc pentru povesti, nu-i asa?

17 ianuarie, 2013

nani, nani, pentru mami....

nani, nani,
vino, mami!
sa te mangai eu duios
tu in brate sa ma tii
noi in ochi sa ne privim
si asa sa adormim...
nani, nani, draga mami...

si in dar eu iti aduc, luna prinsa-ntr-un papuc

03 ianuarie, 2013

De ce avem nevoie de povesti?

Chiar asa, v-ati gandit in ultimul timp de ce avem nevoie de povesti? Pe mine ma bazaie aceasta intrebare de cateva saptamani bune...
De ce ne crestem copiii cu povesti, de ce traim cu povesti, de ce citim carti, de la romane istorice la povesti siropoase sau nebunii SF, de ce ne uitam la filme, de ce urmarim seriale TV, de ce mergem la teatru, de ce ne putem ochelari in cinematografe 3D?
De ce ne lasam furati de povesti? De ce ne plac tabloidele in care se vorbeste despre persoane pe care nu o sa le cunoastem niciodata? De ce avem atata sete de informatie, de orice natura si in orice forma? De ce ne abonam la mailuri cu newsletter-uri?
Ok... nu citim toti acelasi lucru, nu parcurgem aceleasi carti, nu rasfoim aceleasi ziare sau reviste, si nici nu mergem la acelasi gen de spectacole. Dar o facem.
Pentru ca asa am invatat de mici? Sau pentru ca, oare, satiface acea nevoie specific umana, pe care nu stiu sa o regasim la alta specie... nevoia de "altceva"? Acel "altceva" care inseamna mai mult, mai viu, mai incolo, mai trist, mai bine, mai palpitant... Pentru ca mai traim inca una, doua... noua vieti alaturi de eroii nostri... Pentru ca in filme urcam munti si intram in vulcani aprinsi cu picioarele goale... Pentru ca plangem alaturi de frumoasa printesa care pentru a nu ramane nemaritata si-a calcat pe inima si l-a luat pe zmeu de barbat... Pentru ca in carti poti sa inseli fara sa te simti vinovat... Pentru ca ai ochiul format mai bine decat Hercule Poirot... Pentru ca sirenele nu canta cand mergi in croaziera, ci doar in basmele pentru copii... Pentru ca ceea ce a visat Jules Verne ne-a facut sa urcam pana la luna secolul trecut...
Pentru ca noi n-am fi avut nimic din toate acestea daca nu s-ar fi povestit.

01 ianuarie, 2013

Iubire, de la mic la mare

Cum iubeste un pui de om?

iubeste sincer
iubeste fara retineri
iubeste din toata inima
iubeste neconditionat
nu tine suparare

Ar trebui sa invatam de la cei mici lucrurile pe care noi ca adulti le-am uitat. Ne-am obisnuit sa credem ca noi   suntem cei care ii invatam pe ei si ca procesul este, in mare parte, unilateral. Ar fi atat de gresit sa gandim asa... De la copii avem de invatat multe... cum sa iubim neconditionat, cum sa iertam, cum sa credem, cum sa speram, cum sa traim si sa obtinem maxim din ceea ce avem. Ei stiu sa se bucure cu adevarat. Ei stiu sa treaca peste frustari si sa devina mai buni. Ei stiu sa zambeasca larg inainte ca lacrimile sa parcurga intreg obrazul. Ei stiu si, mai ales, ei vor sa evolueze. Ei sunt ingerasii nostri, veniti sa ne lumineze zilele.