14 februarie, 2013

14 februarie 2013, o zi cât o lună

14 februarie 2013, o zi în care am trăit şi simţit cât într-o lună...

Atât de mult că aproape doare.
Doare undeva în inimă, într-un loc de care aproape că uitasem... acolo unde inima nu se întâlnește cu sufletul, pentru că sufletul este inima.

Şi este abia 4 d.a.

10 februarie, 2013

Esti!... astazi jucam leapsa!

Zilele trecute am avut o supriza tare placuta... si cum nominalizarea la premiul acesta nu e de trecut cu vederea, ii zic start si pe pagina mea.

Ii multumesc Nicoletei Mezei pentru includerea mea in joc si va spun ca pe ea o puteti gasi pe http://fashionandcity.wordpress.com/. Eu i-am dat si un like pe Fb, nu de alta, ca sa fiu la zi cu stirile din moda :-)














Ei bine, premiul vine cu urmatoarele reguli:
1. Numeste si multumeste persoanei/blogului care ti-a acordat premiul
2. Scrie 11 lucruri despre tine, ca daca tot ne-am imprietenit prin intermediul blogului, trebuie sa ne stim mai bine, nu?
3. Raspunde la intrebarile adresate de cel care te-a nominalizat si formuleaza un set nou de 11 intrebari pentru cei pe care ii nominalizezi?
4. Nominalizeaza 9 bloggerite pe care le admiri si care au mai putin de 200 de followers si premiaza-le.
5. Anunta-le acest aspect pe pagina lor.



Punctul 1 - realizat.
Punctul 2 - o sa trec primele 11 lucruri care imi trec acum prin minte...

  • sunt mamica, am o dragalasa de fetita care face multe traznai
  • lucrez mult in Excel, desi visele mele se scriu in poezii
  • sunt un infiorator amalgam de optimism, realism si pesimism
  • imi doresc sa particip macar cat pot la schimbarea lumii in bine, si lupt pe ce cai stiu pentru a aduce o raza de soare, un zambet in inimile celor ce citesc (pe pagina de Fb)
  • mi-am tot dorit sa plec din tara asta dar cred ca pana la urma nu o voi face niciodata; nu doar pentru ca aici am familie, prieteni... ci pentru ca aici sunt EU
  • vreau sa scriu o carte SF
  • imi doresc sa vad toata lumea dar urasc drumurile cu avionul
  • imi place muzica rock
  • imi plac toate gadget-urile care apar, le folosesc, pot fi online de oriunde... dar cred cu tarie ca m-as putea adapta sa traiesc la o cabana in mijlocul unei poienite cu flori, cu apa la fantana
  • sunt o lenesa si trebuie sa ma apuc din nou de sport; primul pas l-am facut, de o saptamana am abonament
  • imi plac baile cu spuma (si tot ramane valabil ce am scris mai sus cu cabana :-) )

Punctul 3 - trag aer in piept, si ma apuc sa raspund la intrebarile Nicoletei. Ca sa raspund cat mai sincer, nu am tras cu ochiul, asa ca acum le copiez (de pe http://fashionandcity.wordpress.com/) si le vad pentru prima data:
1. Care a fost cel mai placut moment din viata ta?
Sunt mai multe momente placute... in prezent cele mai frumoase clipe sunt cand ma ia in brate fetita mea si ma pupa cateva minute la rand... si numeste, pe rand: "acum te pup pe ochisori, acum si pe celalalt, acum pe obrajori, acum de frunte...". Greu de descris in cuvinte ce simt. Atata duiosie intr-un pui de doar 3 ani...
2. Care e cel/cea mai mare vis/dorinta a ta?
Sa pot sa scriu, sa public... fara griji financiare, fara gandul la ziua de maine si necesitatea de a avea un serviciu. Si sa am toata familia sanatoasa.
3. Care sunt produsele voastre cosmetice preferate?
Ups, aici o dam in reclama. In top raman produsele de la Clinique... m-am indragostit de ele cu ani in urma si nu m-au dezamagit.
4. Daca ar fi sa schimbati un anumit lucru in viata voastra care ar fi acela?
Culmea e ca n-as vrea sa fac lucrurile altfel. Daca necazurile, dezamagirile si suspinele n-ar fi avut loc, eu n-as fi fost cea care sunt acum. Poate as vrea totusi ceva... sa ii aratat mai multa dragoste bunicii mele. Nu e suficient ca cel iubit sa sa stie iubit, chiar e nevoie sa ii spunem acest lucru, sa facem gesturi frumoase, sa luam flori, cadouri simbolice, sa ii luam in brate pe cei pe care ii iubim. Cat timp putem...
5. Ce parere ai, e important aspectul la o femeie?
Da, si nu numai la o femeie. Si nu ma refer la un visat 90-60-90. Un suflet frumos sta intr-un corp ingrijit. O femeie trebuie sa aiba grija de ea pentru ca atunci cand arata bine are mai multa incredere in ea. O femeie care are grija ce mananca si cat sport face are de fapt grija de sanatatea ei. O femeie care are grija de ea, are grija de stabilitatea familiei si isi invata copii sa duca o viata echilibrata.
6. Unde iti doresti sa-ti petreci urmatorul concediu?
In natura. Intr-o zona cu istorie. Departe de casa. As vrea sa merg in Croatia si sa merg la lacurile Plitvice.
7. Care e sloganul tau in viata?
Hai sus! Avem suficient timp de odihna dupa ce nu mai suntem.
8. Ce tara ti-ai dori mult ca sa vizitezi?
Norvegia.
9. Crezi ca e important sa faci miscare? 
Absolut.
10. Care e nuanta ta de par preferata?
Saten deschis.
11. Care e cel mai traznit lucru pe care l-ai facut?
Nu stiu daca e cel mai trazit lucru pe care l-am facut, dar asta imi trece prin cap: in facultate, m-am dus sa invit la un bal al bobocilor un coleg pe care abia il stiam. Eu, care ma emotionam pana la rosu in obraji cand imi vorbea vreun baiat dragut... Iar lui i-a placut  atat de mult unde l-am dus, ca a adormit la concert cu boxa duduind  in spate :-)) A doua oara nu am mai facut asa ceva :-)

Mi-au placut intrebarile pe care le-am primit, asa ca o sa preiau o parte din ele.
Intrebarile mele pentru cele 9 persoane premiate sunt:
1. Care e cel/cea mai mare vis/dorinta a ta?2. Care a fost cel mai placut moment din viata ta?3. Daca ar fi sa schimbi un anumit lucru in viata ta, care ar fi acela?4. Ce parere ai, e important aspectul la o femeie?5. Care e sloganul tau in viata?6. Unde iti doresti sa-ti petreci urmatorul concediu?7. Dintre toate locurile in care ai fost pana acum in concediu/vacanta, pe care l-ai recomanda din toata inima chiar si unui necunoscut?8. Cat de des cumperi flori cu care sa iti colorezi ziua la birou sau acasa?9. Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-ai facut?10. Iti mai aduci aminte prima pereche favorita de pantofi?11. Care e cel mai traznit lucru pe care l-ai facut?

Punctul 4 - eu nominalizez urmatoarele 9 persoane (bloguri), care pentru mine sunt o sursa de relaxare atunci cand am timp sa hoinaresc pe internet:




Dragele mele, sper sa intrati si voi in joc si sa va faca placere! 

07 februarie, 2013

povestea de noapte buna

Undeva, in trecut, a ramas ziua Z. Ziua cand nu a mai venit nimeni sa imi citeasca din carte. Am primit doar un sarut pe frunte, un zambet cald si usa s-a inchis.

Ziua Z. Cand am ales. Am ales sa deshid cartea si sa citesc mai departe, si povestea a putut avea un sfarsit.
Sau sa ii spunem ziua Y. Am ales sa gasesc locul perfect pe perna si, cu ochii larg deschisi, sa incep visarea. Epopeea vietii mele.
Cine mai stie ce s-a intamplat cu atata timp in urma... poate a fost ziua X. Am aruncat cartea de pe noptiera intr-un sertar... Am scos de sub perna jurnalul si am inceput sa scriu... fara sa mai privesc ce scrisesem cu o zi inainte.

Nu mai stiu cum a fost. Daca ar fi din nou, probabil ar fi la fel. As vrea sa fie la fel. Aceea a fost ziua cand am prins aripi. Ale mele, doar ale mele...

04 februarie, 2013

Spune „Te iubesc!“

Doua cuvinte care poarta in spate cate un suflet intreg. Doua cuvinte care, atunci cand le auzi, iti dau putere. Doua cuvinte care leaga oameni, doi cate doi.
Nu-ti fie teama sa le rostesti. Spune-i copilului tau cat il iubesti. Spune-i in fata, nu cand doarme. Spune-i direct „eu te iubesc", nu ocoli prin „mama/tata/buni te iubeste". Cand spui lucruri din suflet, vorbeste tu pentru tine, nu vorbi la persoana a treia, ca si cum nu ai fi acolo. Tocmai pentru ca esti prezent(a), vorbeste doar la persoana intai singular. Pana la urma, ii vorbesti unui omulet, nu e nevoie sa o iei pe ocolite. Ca si tine, puiul cel  mic are nevoie sa auda o declaratie de iubire, nu doar sa se simta iubit. Are nevoie de o relatie personala si directa cu tine.
Trebuie sa fiu sincera: nu e in totalitate ideea mea. Simteam ca nu stiu cum e mai potrivit. Propozițiile mele incepeau uneori cu „eu", alte dati cu „mami"... Pana cand am ajuns la un curs... si acolo am fost incurajati sa vorbim direct cu copiii. Putin cate putin, mi-am schimbat modul de exprimare si rezultatele au inceput sa apara... sau cel putin asa percep eu relatia cu prichindica mea...
Nu va sfiiti sa spuneti „Te iubesc" si sa o spuneti de cat mai multe ori. Suntem toti oameni, mai mari sau mai mici, cu aceeasi nevoie vitala de iubire. Asa ca dati copilului vostru, cu sufletul deschis, toata iubirea din lume!

03 februarie, 2013

De ce aici? De ce acum? De ce acest blog?

Inceputul acestui proiect este unul banal... o mama, primul copil si incercarea de a spune o poveste, de a inventa ceva pentru puiul din brate. Si cum lucrurile frumoase nu trebuie tinute doar pentru sine - cel putin asa simt eu - am pus pe blog povestea... Apoi... griji, serviciu, alte proiecte... si lucrurile au ramas nescrise; dar vreau sa ma intorc si sa scriu din nou, de aceasta data si despre ce am invatat de cand sunt mama. In ultimul timp, am invatat lucruri noi despre mine, despre noi oamenii mari care ne comportam de parca am sti de toate. Si noi avem nevoie de povesti... Si noi avem nevoie sa mai fim copii... Sa ascultam si sa povestim, sa fim mai deschisi si sa crestem.
Va doresc lectura placuta si pasii sa va duca acolo unde aveti cu adevarat nevoie!

dezamagirile personale si copilul din preajma

De cele mai multe ori, in discutii libere sau in monologuri online, se vorbeste despre cum ne-au dezamagit altii. Cat de rau ne-a fost, cat ne-au afectat si cum am reusit sa mergem mai departe, mai usor sau mai greu, mai devreme sau mai tarziu. Experiente de viata, povesti cu final fericit, reusite profesionale, sau rani pastrate in inima. Bun... pana aici toate bune si frumoase. Invatam din ceea ce facem noi insine, cat si istoriile altora.

Dar cum tratam propriile dezamagiri?
Ce se intampla cu eul care a dezamagit si cu eul care a fost dezamagit? Tradare, frustare, neputinta? Ce simtim cel mai apasator si mai dureros? Cum afecteaza dezamagirea personala buna functionare a institutiei familiei si cum afecteaza dezvoltarea adecvata a copilului (sau copiilor) care asista la acest episod?

Copiii traiesc alaturi de noi orice neliniste sufleteasca avem; au capacitatea de a simti si replica starile de nefericire, suferinta, furie... dar sunt inca prea mici pentru a filtra aceste informatii. La randul lor, devin nervosi, suparati, acuza dureri... Intrebarea fireasca la care ma gandesc este: cum le putem explica, intr-o maniera potrivita fiecarei varste, ca nu trebuie sa isi asume/insuseasca suferintelor celor din jur? Pentru ca mi se pare mai la indemana sa lucram la acest aspect decat sa ne pacalim singuri ca am putea face ca problemele noastre sa dispara peste noapte. Indiferent despre ce ar vorba - serviciu, familie, sanatate - suntem oameni si nu ne putem trata de pe o zi pe alta necazurile; nici sa ne punem masti zi de zi nu e solutie, pentru ca oricum nu ne putem ascunde in fata copilului... iar noi ne vom afunda mai mult in probleme.

Eu cred ca puterea de intelegere a copilului este mai mare decat ne imaginam; dar pe de alta parte exista o limita foarte fina intre cel ce intelege in totalitate, accepta, ne asculta cu adevarat si cel care nu va face decat sa acumuleze mai multa suparare pentru a-si proteja parintele. Si uite cum ajungem sa ne invartim in cerc, sa crestem o stare de tensiune pana la permanentizare, sa transmitem durerile din generatie in generatie... si copiii sa sufere, la propiu, pentru greselile inaintasilor...

Nu ma voi hazarda sa dau sfaturi, solutii minune sau sa generalizez povestea. Voi spune doar atat: vorbiti cu copiii vostri, fiti deschisi, nu ii feriti de probleme pe care ei oricum si le insusesc, invatati-i ca la randul lor sa comunice, ajutati-i sa ajunga adulti responsabili, independenti, cu suflet mare si incredere.

02 februarie, 2013

stare de mama

Când o mamă suferă, pentru ea Pământul se oprește in loc. Clipele se dilată şi se contracă de capul lor... Inima se oprește şi se întreabă ce are de făcut in continuare. În general, suferinţa rămâne tăcută intre pereții sufletului ei... Şi cand pricepem asta? De multe ori, prea târziu. Suficient de devreme pentru a-i duce un buchet de flori, pentru a sta de vorba, pentru a-i mângâia faţa acum brăzdată de riduri. Dar timpul in care pricepem, acceptăm şi luăm decizia de a schimba ceva... trece repede... deajuns cât să fie prea târziu.Nu pierdeţi nicio clipă... daţi fuga să luați un buchet frumos de flori!